1. Acasa
  2. /
  3. Noutati_Expirate
  4. /
  5. Sistemul de alertă “Brățara Vieții” se adresează persoanelor cu probleme...

Sistemul de alertă “Brățara Vieții” se adresează persoanelor cu probleme de sănătate din Sectorul 1 și este disponibil în regim gratuit, cu tarif social (50% din costul standard) și tarif integral (30 de lei pe lună sau 300 de lei pe an).

Pensionarii și salariații cu venituri reduse domiciliați în Sectorul 1, șomerii și persoanele cu handicap din această zonă administrativă beneficiază gratuit de un sistem integrat de teleasistență, teleurgență și telemedicină implementat de către Complexul Multifuncțional Caraiman. Este vorba de sistemul  "Brățara Vieții" .

În concret, prin acest sistem, la mâna pacientului este montată o brațară pe care o va purta 24 de ore din 24. Totodată, beneficiarului îi va fi pus la dispoziție un telefon care va trimite un semnal de alertă la Centrul de Telemonitorizare al Complexului Multifuncțional Caraiman funcțional non-stop. În situația în care pacientul se simte rău și consideră că are nevoie de asistență medicală va apăsa pe butonul roșu al brățării, iar telefonul asociat acesteia va apela instant Centrul de Telemonitorizare Caraiman.

După primirea alertei, specialiștii vor declanșa protocolul de urgență care implică acordarea asistenței medicale de către medicii Complexului Multifuncțional Caraiman, iar, în ultimă instanță, apelarea la sistemul unic de urgență 112.

De acest sistem beneficiază gratuit pensionarii din Sectorul 1 care au pensia până la 1.750 lei inclusiv, salariații cu un salariu net mai mic sau egal cu suma de 1.750 lei, șomerii, persoanele beneficiare de venit minim garantat, persoanele cu handicap, persoanele instituționalizate în cadrul centrelor rezidențiale ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, alte cazuri aflate în evidența serviciilor de asistență  socială din Sectorul 1, precum  și alte categorii de persoane domiciliate în Sectorul 1 care nu au calitatea de asigurat.

Pe bază de abonament, de sistemul de teleasistență, teleurgență și telemedicină "Brățara Vieții” beneficiază contracost și alte categorii de persoane din Sectorul 1. Pensionarii care au pensia cuprinsă între 1.751 și 2.500 lei și salariații cu un salariu net între 1.751 și 2.500 lei, pentru a beneficia de acest sistem, trebuie să achite un tarif social, care reprezintă 50% din costul abonamentului.

Pensionarii cu pensia de peste 2.500 lei și salariații cu salariul net de peste 2.500 lei vor trebui să achite tariful integral al abonamentului, adică 30 lei pe lună sau 300 lei pe an pentru servicii de îngrijire sau 20 de lei/lună, 200 de lei/an pentru servicii de prevenție.

Pe bază de abonament de sistemul de teleasistență, teleurgență și telemedicină "Brățara vieții" pot beneficia contracost și alte categorii de persoane din Sectorul 1:

  • persoane singure sau izolate;
  • pacienți externați/operați;
  • viitoare mămici;
  • copii singuri acasă;
  • persoane expuse profesional (la radiații etc.)

Pentru detalii privind abonarea la sistemul de telemonitorizare ”Brățara Vieții” sunați la:

0762.251.004; 0762.251.002; 0760.644.919 (program de lucru: Luni-Joi: 8.00-16.30; Vineri: 8.00-14.00).

#cmcaraiman #Sector1

Îngrijirea medicală de care ai nevoie.

Convinge-te singur. Vino să ne cunoști!

Telemonitorizare

0762.251.002

Ambulanța Caraiman

021.9644

TelVerde Persoane Vârstnice

0800.800.063

Toate drepturile rezervate © Complexul Multifuncţional Caraiman 2024

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram